Jurnalul de razboi al lui Ioan Tanasescu, item 78

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

 

 Pagina stângă 

bac și apoi ne duce la Cazarma Reg.

7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

de ancvaisele de plecare, Am stat toată

ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

Am dormit și-n acea seară prin curtea

cazărmi cu mai mulți camarazi.

În Dimineața zile de 11 Iulie, pentru

că eram singur care mergeam în direcția 

Craiovei, mia dat Ancsvaisul, foaea

de drum și am plecat la gară

cu o căruță. La ora 10 vine trenul

și plec. Pe la ora 12. sosesc la Chitila,

trebuea să schimb trenul pentru Găești,

Neavând legătură imediată a trebuit să

stau până seara la  9 în Chitila.

La ora 9. seara vine trenul mă sui

și eu în vagon, ajutat de un soldat Bulgar

și pe la 12. noaptea sosesc la Găești.

Găeștii pe care îi doream de atâta timp...

În gară ca prin minune se și auzise


 Pa marginea paginii din stânga 

Că am să sosesc și eu mă și așteptau prieteni. Izac  Ibraman 

văzândumă ma luat în brișcă și ma dus până la el la prăvălie

missingam venit acasă. Alarma să fi data în casă și poate că nu missing

missingrepede, când am strigat pe Mama sămi descuie ușa. missing


 Pagina dreaptă 

Cu toate ca nici o dată nu

speram să mi văd Căminul

Părintesc și frățiori.

Dar cu toate acestea puterea 

Dumnezeească este mult mai mare

după cum ne închipuim noi

Și iatamă sosit acasă

scăpat ca prin minune din

Marele Răsboiu.

Ionică Tănăsescu

Sergent din Regimentul Infanterie

                                               N= 2

Actualmente ,, Invalid din Rasboi

Transcription saved

 

 Pagina stângă 

bac și apoi ne duce la Cazarma Reg.

7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

de ancvaisele de plecare, Am stat toată

ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

Am dormit și-n acea seară prin curtea

cazărmi cu mai mulți camarazi.

În Dimineața zile de 11 Iulie, pentru

că eram singur care mergeam în direcția 

Craiovei, mia dat Ancsvaisul, foaea

de drum și am plecat la gară

cu o căruță. La ora 10 vine trenul

și plec. Pe la ora 12. sosesc la Chitila,

trebuea să schimb trenul pentru Găești,

Neavând legătură imediată a trebuit să

stau până seara la  9 în Chitila.

La ora 9. seara vine trenul mă sui

și eu în vagon, ajutat de un soldat Bulgar

și pe la 12. noaptea sosesc la Găești.

Găeștii pe care îi doream de atâta timp...

În gară ca prin minune se și auzise


 Pa marginea paginii din stânga 

Că am să sosesc și eu mă și așteptau prieteni. Izac  Ibraman 

văzândumă ma luat în brișcă și ma dus până la el la prăvălie

missingam venit acasă. Alarma să fi data în casă și poate că nu missing

missingrepede, când am strigat pe Mama sămi descuie ușa. missing


 Pagina dreaptă 

Cu toate ca nici o dată nu

speram să mi văd Căminul

Părintesc și frățiori.

Dar cu toate acestea puterea 

Dumnezeească este mult mai mare

după cum ne închipuim noi

Și iatamă sosit acasă

scăpat ca prin minune din

Marele Răsboiu.

Ionică Tănăsescu

Sergent din Regimentul Infanterie

                                               N= 2

Actualmente ,, Invalid din Rasboi


Transcription history
  • October 12, 2018 16:10:37 Daniela Cristea

     

     Pagina stângă 

    bac și apoi ne duce la Cazarma Reg.

    7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

    de ancvaisele de plecare, Am stat toată

    ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

    Am dormit și-n acea seară prin curtea

    cazărmi cu mai mulți camarazi.

    În Dimineața zile de 11 Iulie, pentru

    că eram singur care mergeam în direcția 

    Craiovei, mia dat Ancsvaisul, foaea

    de drum și am plecat la gară

    cu o căruță. La ora 10 vine trenul

    și plec. Pe la ora 12. sosesc la Chitila,

    trebuea să schimb trenul pentru Găești,

    Neavând legătură imediată a trebuit să

    stau până seara la  9 în Chitila.

    La ora 9. seara vine trenul mă sui

    și eu în vagon, ajutat de un soldat Bulgar

    și pe la 12. noaptea sosesc la Găești.

    Găeștii pe care îi doream de atâta timp...

    În gară ca prin minune se și auzise


     Pa marginea paginii din stânga 

    Că am să sosesc și eu mă și așteptau prieteni. Izac  Ibraman 

    văzândumă ma luat în brișcă și ma dus până la el la prăvălie

    missingam venit acasă. Alarma să fi data în casă și poate că nu missing

    missingrepede, când am strigat pe Mama sămi descuie ușa. missing


     Pagina dreaptă 

    Cu toate ca nici o dată nu

    speram să mi văd Căminul

    Părintesc și frățiori.

    Dar cu toate acestea puterea 

    Dumnezeească este mult mai mare

    după cum ne închipuim noi

    Și iatamă sosit acasă

    scăpat ca prin minune din

    Marele Răsboiu.

    Ionică Tănăsescu

    Sergent din Regimentul Infanterie

                                                   N= 2

    Actualmente ,, Invalid din Rasboi

  • March 24, 2017 23:24:05 Daniela Cristea

     

     stânga 

    bac și apoi ne duce la Cazarma Reg.

    7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

    de ancvaisele de plecare, Am stat toată

    ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

    Am dormit și-n acea seară prin curtea

    cazărmi cu mai mulți camarazi.

    În Dimineața zile de 11 Iulie, pentru

    că eram singur care mergeam în direcția 

    Craiovei, mia dat Ancsvaisul, foaea

    de drum și am plecat la gară

    cu o căruță. La ora 10 vine trenul

    și plec. Pe la ora 12. sosesc la Chitila,

    trebuea să schimb trenul pentru Găești,

    Neavând legătură imediată a trebuit să

    stau până seara la  9 în Chitila.

    La ora 9. seara vine trenul mă sui

    și eu în vagon, ajutat de un soldat Bulgar

    și pe la 12. noaptea sosesc la Găești.

    Găeștii pe care îi doream de atâta timp...

    În gară ca prin minune se și auzise


     Pa marginea paginii din stânga 

    Că am să sosesc și eu mă și așteptau prieteni. Izac  Ibraman 

    văzândumă ma luat în brișcă și ma dus până la el la prăvălie

    missingam venit acasă. Alarma să fi data în casă și poate că nu missing

    missingrepede, cnd au strigat pe Mama sămi descuie ușa. missing


     dreapta 

    Cu toate ca nici o dată nu

    speram să mi văd Căminul

    Părintesc și frățiori.

    Dar cu toate acestea puterea 

    Dumnezeească este mult mai mare

    după cum ne închipuim noi

    Și iatamă sosit acasă

    scăpat ca prin minune din

    Marele Răsboiu.

    Ionică Tănăsescu

    Sergent din Regimentul Infanterie

                                                   N= 2

    Actualmente ,, Invalid din Rasboi


  • March 24, 2017 23:21:50 Daniela Cristea

     stânga 

    bac și apoi ne duce la Cazarma Reg.

    7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

    de ancvaisele de plecare, Am stat toată

    ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

    Am dormit și-n acea seară prin curtea

    cazărmi cu mai mulți camarazi.

    În Dimineața zile de 11 Iulie, pentru

    că eram singur care mergeam în direcția 

    Craiovei, mia dat Ancsvaisul, foaea

    de drum și am plecat la gară

    cu o căruță. La ora 10 vine trenul

    și plec. Pe la ora 12. sosesc la Chitila,

    trebuea să schimb trenul pentru Găești,

    Neavând legătură imediată a trebuit să

    stau până seara la  9 în Chitila.

    La ora 9. seara vine trenul mă sui

    și eu în vagon, ajutat de un soldat Bulgar

    și pe la 12. noaptea sosesc la Găești.

    Găeștii pe care îi doream de atâta timp...

    În gară ca prin minune se și auzise


     Pa marginea paginii din stânga 

    Că am să sosesc și eu mă și așteptau prieteni. Izac  Ibraman 

    văzândumă ma luat în brișcă și ma dus până la el la prăvălie

    missingam venit acasă. Alarma să fi data în casă și poate că nu missing

    missingrepede, cnd au strigat pe Mama sămi descuie ușa. missing


     dreapta 

    Cu toate ca nici o dată nu

    speram să mi văd Căminul

    Părintesc și frățiori.

    Dar cu toate acestea puterea 

    Dumnezeească este mult mai mare

    după cum ne închipuim noi

    Și iatamă sosit acasă

    scăpat ca prin minune din

    Marele Răsboiu.

    Ionică Tănăsescu

    Sergent din Regimentul Infanterie

                                                   N= 2

    Actualmente ,, Învalid din Rasboi


  • March 24, 2017 21:18:10 Vladoiu Maria Madalina

    bac și apoi ne duce la Cazarea Reg.

    7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

    de ancvaisele de plecare, Am stat toată

    ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

    Am dormit și-n acea seară prin curtea

    cazărmei cu mai mulți camarazi.

    În dimineața zile de 11 Iulie, pentru

    că erau singur care mergeam în direcția 

    Craiovei, mia dat Aucsvaisul, foaea

    de drum și am plecat la gară

    cu o Căruță. La ora 10 vine trenul

    și plec. Pe la ora 12. Sosesc la Chitila,

    trebuea să schimb trenul pentru Păești,

    Neavând legătură imediată a trebuit să

    stau până seara la  9 în Chitila

    La ora 9 seara vine trenul mă sui

    Si eu în vagon, ajutat de un soldat Bulgar

    și pe la 12 noaptea sosesc la Găești.

    Găești pe care îi vreau de atâta timp...

    În gară ca prin minune se și auzise


    Că am să sosesc și eu mă și așteptau prieteni. Izac Ibraman

    văzândumă ma luat în brișcă și ma missingpână la el la prăvălie

    am venit acasă. Alarma să fi dată în casă și poate că nu missing

    mai repede, cnd au strigat pe Mama sămi descuie ușa. missing


    Cu toate ca nici o dată nu

    speram să mi văd Căminul

    Părintesc și frățiori.

    Dar cu toate acestea puterea 

    Dumnezească este mult mai mare

    după cum ne închipuim noi

    Și iatamă sosit acasă

    scăpat ca prin minune din

    Marele Răsboi.

    Ionică Tănăsescu

    Sergent din regimentul Infanteriei 

                                                   N: 28

    Actualmente ,, Înrolit din Rasboi












  • March 24, 2017 21:01:23 Vladoiu Maria Madalina

    bac și apoi ne duce la Cazarea Reg.

    7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

    de ancvaisele de plecare, Am stat toată

    ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

    Am dormit și-n acea seară prin curtea

    cazărmei cu mai mulți camarazi.

    În dimineața zile de 11 Iulie, pentru

    că erau singur care mergeam în direcția 

    Craiovei, mia dat Aucsvaisul, foaea

    de drum și am plecat la gară

    cu o Căruță. La ora 10 vine trenul

    și plec. Pe la ora 12. Sosesc la Chitila,

    trebuea să schimb trenul pentru Păești,

    Neavând legătură imediată a trebuit să

    stau până seara la  9 în Chitila

    La ora 9 seara vine trenul mă sui

    Si eu în vagon, ajutat de un soldat Bulgar

    și pe la 12 noaptea sosesc la Găești.

    Găești pe care îi vreau de atâta timp...

    În gară ca prin minune se și auzise


    Cu toate ca nici o dată nu

    speram să mi văd Căminul

    Părintesc și frățiori.

    Dar cu toate acestea puterea 

    Dumnezească este mult mai mare

    după cum ne închipuim noi

    Și iatamă sosit acasă

    scăpat ca prin minune din

    Marele Răsboi.

    Ionică Tănăsescu

    Sergent din regimentul Infanteriei 

                                                   N: 28

    Actualmente ,, Înrolit din Rasboi












  • March 24, 2017 20:54:14 Vladoiu Maria Madalina

    bac și apoi ne duce la Cazarea Reg.

    7 Prahova ca să ne vaccineze și să ne 

    de ancvaisele de plecare, Am stat toată

    ziua și ancvaisele tot nu ni leau dat.

    Am dormit și-n acea seară prin curtea

    cazărmei cu mai mulți camarazi.

    În dimineața zile de 11 Iulie, pentru

    că erau singur care mergeam în direcția 

    Craiovei, mia dat Aucsvaisul, foaea

    de drum și am plecat la gară

    cu o Căruță. La ora 10 vine trenul

    și plec. Pe la ora 12. Sosesc la Chitată,

    trebuea să schimb trenul pentru Păești,

    Neavând legătură imediată a trebuit să












  • March 24, 2017 20:47:59 Vladoiu Maria Madalina

    bac și apoi ne duce la Cazarea Reg.

    7 Prahova ca să ne vaccineze


  • March 24, 2017 20:46:04 Vladoiu Maria Madalina

Description

Save description
  • 44.3301785||23.7948808||

    Craiova

  • 44.719706||25.3162139||

    Găești

  • 44.509892||25.9845857||

    Chitila

  • 45.9426198||24.94911000000002||

    Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova

    ||1
Location(s)
  • Story location Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova
  • Document location Craiova
  • Additional document location Găești
  • Additional document location Chitila


ID
6215 / 142328
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Dumitru Monica Bianca
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/


July 11, 1918 – July 12, 1918
  • Română

  • Eastern Front

  • Artillery
  • Conscientious Objection
  • Home Front
  • Medical
  • Prisoners of War
  • Recruitment and Conscription
  • Tanks and Armoured Fighting Vehicles
  • Transport
  • Trench Life



Notes and questions

Login to leave a note