Jurnalul de razboi al lui Ioan Tanasescu, item 28

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

 Pagina din stânga 

Am stat la masă, am fost de am văzut Mrea 

  Mănăstirea Cheea, și pe la ora 6 p.m. am plecat înapoi la 

trupă. Am găsit trupa mai aproape de frontieră

Nu mai era unde o lăsasem când am plecat, avusese

o ciocnire cu inamicul ziua și se retrăsese puțin

mai înapoi. Ajuns la rezerva avant-posturilor, 

descalic după cal, îl leg la cei lalți și mă dusei

să mă culc, căci nu mai puteam de somn.

Eram tocmai să adorm, când pe la ora 12 noaptea

aud printre soldați, drepți, drepți. Mă scol repede

îmi luai carabina în mână, credeam că hoți

de nemți vin înspre noi. Când aud că se dă 

ordin, că trupa să se incoloneze pe șosea și 

să pornească înspre frontieră. Plecăm, și pe la ora

4. a.m. sosim la frontiera noastră, la tranșeele

făcute din timp de pace. Ajunși acolo, ni se

dă masa, și ne spune să ne culcăm până

dimineața în împrejurimile pichetului. Era

un frig, grozav de tare. Mă culc în niște

brazi, dar peste un sfert de ceas, mam sculat

 Pagina din dreapta 

 Numerotarea paginii în colțul din dreapta sus  28

tremurând. Am plecat să mă plimb, de colo până

colo, ca să mă încălzesc. Văd într'o vale un foc, 

mă duc acolo, era foc făcut de niște pionieri, când

mă vede îmi spune să stau jos, ceea ce era so fac eu, 

fără să mă poftească ei. Am stat acolo până

dimineața( 30 Sectembrie), când mam dus la Regiment.

Acum trebuea să vedem în ce direcție, are să ne

trimeată să ocupăm tranșee. Pe la ora 10 a.m.

se hotărăște, ca să plecăm să ocupăm tranșeele

de la Tabla Buții. Pornim și pe la ora 3 p.m.

sosim în Comuna Telejenelul. Acolo fac Cuartiruirea

(căci de și eram fără bicicletă, tot eu eram 

însărcinat să fac cuartiruirea trupei). Ni se 

dă masa și mă culc imediat, căci tare eram

obosit. Eram așa de obosit, încât cum mam 

culcat, am și adormit. Trezindu-mă dimineața

pe la ora 6 m., când tocmai se suna adunarea.

Se adună trupa, ni se dă hrana rece pe 3 zile

tot. de odată. îmi dă ordin sămi iau cele

necesare pentru Cancelarie, pentru mai multe zile

Transcription history
  • October 8, 2018 13:18:53 Daniela Cristea

  • March 24, 2017 16:56:09 Andreea Pop

    Am stat la masă, am fost de am văzut  Mrea 

    Cheea, și pe la ora 6 p.m. am plecat înapoi la 

                                                                   28

  • March 24, 2017 16:55:28 Andreea Pop

  • March 23, 2017 23:04:32 Andreea Pop

Description

Save description
  • 45.3178916||25.9936363||

    Tabla-Buții

  • 45.45677068085296||25.942261159374993||

    Cheea

  • 44.8140233||26.2143633||

    Comuna Telejenelului

  • 45.9426198||24.94911000000002||

    Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova

    ||1
Location(s)
  • Story location Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova
  • Document location Tabla-Buții
  • Additional document location Cheea
  • Additional document location Comuna Telejenelului

ID
6215 / 142276
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Dumitru Monica Bianca
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

September 29, 1916 – September 30, 1916
  • Română

  • Eastern Front

  • Artillery
  • Conscientious Objection
  • Home Front
  • Medical
  • Prisoners of War
  • Recruitment and Conscription
  • Tanks and Armoured Fighting Vehicles
  • Transport
  • Trench Life

Notes and questions

Login to leave a note