Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 143

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

fim și mai năcăjiți, începuse și plòia a curge, încât neau udat până la pīele, acum

am fost tocmai în rând, am căpătat la față colòre frumòsă albastră-galbenă-verḑie,

eară dinți ne zîrnăea în gură de ne da schinteī nu alta. Numai atunci ne

mai încălḑam, când ne cuprindea ferbințăli de mòrte, căḑând în-aintea câte

un granat, acesta ne făcea de trăsăream de vream de nu vream, că ne împroșca

cu pământ de ne sărea chipiile de pe capete. Ușa sau mânat tòtă nòptea, făcânduse

ḑiuă am părăsit șanțul și am mers în școlă, unde după ce neam culcat neau

bombardat Iapani și aci. Aceasta ḑi au fost Marți in 3 Nov. tòtă ḑiua am petrecuto

în scòlă, sara cam pe la 6 ôre neam strâns ce am avut și am mers in ,,Moltke

Kaserne". Aci sosind am căpătat haine de înfanterie germană, și am și plecat

in front unde am vegheat tòtă nòptea, și ca să nu durmim ne tot treḑea granatele

și șrapnelele ce exploda mereu în fața nòstră. Făcânduse ḑiuă neam întors 

în căsarmă unde am mâncat pâne cu unsòre, dară de spalat pe față nu neam spălat

de când am părăsit vaporul, fiind că nu era apă în întreg orașul, numaīunde

și unde câte o leacă, căci de bombardare sau nimicit prin oraș și țările conducătòre 

de apă. Astăḑi au fost Mercuri in 4 Nov., Iapani sau tras mai apròpe

de redutele nòstre aducând cu ei și material pentru asalt. Sosind sara am mers

la front unde am stat gata de luptă, in astă nòpte au năvălit Iapani asupra

unei cumpăni germane ,, III Campagnie des III Seebatallions, aceștea păzea izvorul

de apă de la Haipa (Haipaier Wasserwerk) și bătândui pe germani

au făcut dintre ei 24 de înji prisoneri. După aceea au năvălit Iapani în

mai multe locuri, însă au fost bătuți și respinși îndărăpt cu pīerderī

mari. Nòptea trecusă, eară noi neam întors in căsarmă, aceasta ḑi au fost

Joi in 5 Nov. Iapani au bombardat astăzi orașul fòrte dușmănește nu au

Transcription history
  • March 24, 2017 20:05:16 Suiu Simina

  • March 24, 2017 20:05:00 Suiu Simina

  • March 23, 2017 13:09:51 Suiu Simina

  • March 23, 2017 13:09:14 Suiu Simina

    Joi in 5 Nov. Iapani au bombardat astăzi orașul f

  • March 23, 2017 13:05:37 Suiu Simina

    de apă de la Haipa (Haipaier Wasserwerk)

  • March 23, 2017 13:03:29 Suiu Simina

    unei cumpăni germane

  • March 23, 2017 13:01:24 Suiu Simina

    de apă. Astăḑi au fost

  • March 23, 2017 12:56:59 Suiu Simina

    și șrapnelele ce exploda mereu în fața nòstră.

  • March 23, 2017 12:53:05 Suiu Simina

    fim și mai năcăjiți, începuse și plòia a curge, încât neau udat până la pīele, acum

    am fost tocmai în rând, am căpătat la față colòre frumòsă albastră-galbenă-verḑie,

    eară dinți ne zîrnăea în gură de ne da schinteī nu alta. Numai atunci ne

    mai încălḑam, când ne cuprindea ferbințăli de mòrte, căḑând în-aintea câte

    un granat, acesta ne făcea de trăsăream de vream de nu vream, că ne împroșca

    cu pământ de ne sărea chipiile de pe capete. Ușa sau mânat tòtă nòptea, făcânduse

    ḑiuă am părăsit șanțul și am mers în școlă, unde după ce neam culcat neau

    bombardat Iapani și aci. Aceasta ḑi au fost Marți in 3 Nov. tòtă ḑiua am petrecuto

    în scòlă, sara cam pe la 6 

  • March 23, 2017 12:49:57 Suiu Simina

    fim și mai năcăjiți, începuse și plòia a curge, încât neau udat până la pīele, acum

    am fost tocmai în rând, am căpătat la față colòre frumòsă albastră-galbenă-verḑie,

    eară dinți ne zîrnăea în gură de ne da schinteī nu alta. Numai atunci ne

    mai încălḑam, când ne cuprindea ferbințăli de mòrte, căḑând în-aintea câte

    un granat, acesta ne făcea de trăsăream de vream de nu vream, că ne împroșca

  • March 23, 2017 12:48:12 Suiu Simina

    fim și mai năcăjiți, începuse și plòia a curge, încât neau udat până la pīele, acum

    am fost tocmai în rând, am căpătat la față colòre frumòsă albastră-galbenă-verḑie,

    eară dinți ne zîrnăea în gură de ne da schinteī nu alta. Numai atunci ne

    mai încăl

  • March 23, 2017 12:44:54 Suiu Simina

    fim și mai năcăjiți, începuse și plòia a curge, încât neau udat până la pīele, acum

    am fost tocmai în rând, am căpătat la față colòre frumòsă albastră-galbenă-ver

Description

Save description
  • 47.2921849||24.3973258||

    Năsăud/Naszód

    ||1
Location(s)
  • Story location Năsăud/Naszód

ID
6191 / 70218
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Biblioteca Judeteana Cluj
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

  • Naval Warfare

  • Prisoners of War

Notes and questions

Login to leave a note