Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 141

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

preotul, și Iapani neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Kaiserin

Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

înaintea nòstră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așeḑați ceialalți

matrozi ău noștri, ce au părăsit mai înainte vaporul. Pe drum până la guartir

ne tot salutau Iapani cu granate, de și era nòpte, totuși pare că știa că noi țineam calea pe aci

că ne binecuvântau cu tunurile. Ajungând la guartir, lam aflat gol, matrozi noștri era

duși pe dealul "Moltkeberg" ca să părască bateriea de acolo. În guartirul lor am stat cam un

pătrar de oră, întraceasta vreme au mers oficeriul Fr. l. Kuhn. la nește oficeri germani ca să

sé sfătuiască cu ei, că unde e de lipsă să mergem noi. Întorcândusă el la noi, am stat în

rânduri gata de plecat, în pòrtă sta străjerul (postul) și oficieri "Fröhlich și Iduhn, oficeri

să sfătuia amândoi că încotro să o apucăm pe stradă, în sus sau în jos, eară noi stam pe

Transcription history
  • March 24, 2017 19:49:30 Suiu Simina

  • March 24, 2017 19:48:13 Suiu Simina

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Kaiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea nòstră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

    și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așeḑați ceialalți

    matrozi ău noștri, ce au părăsit mai înainte vaporul. Pe drum până la guartir

    ne tot salutau Iapani cu granate, de și era nòpte, totuși pare că știa că noi țineam calea pe aci

    că ne binecuvântau cu tunurile. Ajungând la guartir, lam aflat gol, matrozi noștri era

    duși pe dealul "Moltkeberg" ca să părască bateriea de acolo. În guartirul lor am stat cam un

    pătrar de oră, întraceasta vreme au mers oficeriul Fr. l. Kuhn. la nește oficeri germani ca să

    sé sfătuiască cu ei, că unde e de lipsă să mergem noi. Întorcândusă el la noi, am stat în

    rânduri gata de plecat, în pòrtă sta străjerul (postul) și oficieri "Fröhlich și Iduhn, oficeri

    să sfătuia amândoi că încotro să o apucăm pe stradă, în sus sau în jos, eară noi stam pe

  • March 24, 2017 19:47:07 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Iapani neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

    pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Kaiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea nòstră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

    și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așeḑați ceialalți

    matrozi ău noștri, ce au părăsit mai înainte vaporul. Pe drum până la guartir

    ne tot salutau Iapani cu granate, de și era nòpte, totuși pare că știa că noi țineam calea pe aci

    că ne binecuvântau cu tunurile. Ajungând la guartir, lam aflat gol, matrozi noștri era

    duși pe dealul "Moltkeberg" ca să părască bateriea de acolo. În guartirul lor am stat cam un

    pătrar de oră, întraceasta vreme au mers oficeriul Fr. l. Kuhn. la nește oficeri germani ca să

    se sfătuiască cu ei, că unde e de lipsă să mergem noi. Întorcândusă el la noi, am stat în

    rânduri gata de plecat, în pòrtă sta străjerul (postul) și oficieri "Fröhlich și Iduhn, oficeri

    să sfătuia amândoi că încotro să o apucăm pe stradă, în sus sau în jos, eară noi stam pe

  • March 23, 2017 12:15:52 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Japoni neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

    pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Staiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea noastră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

    și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așeḑați ceialalți

    matrozi ău noștri, ce au părăsit mai înainte vaporul. Pe drum până la guartir

    ne tot salutau Japoni cu granate, de și era nòpte, totuși pare că știa că noi țineam calea pe aci

    că ne binecuvântau cu tunurile. Ajungând la guartir, lam aflat gol, matrozi noștri era

    duși pe dealul "Moltkeberg" ca să părască bateriea de acolo. În guartirul lor am stat cam un

    pătrar de oră, întraceasta vreme au mers oficeriul K. l. Kuhn. la nește oficeri germani ca să

    se sfătuiască cu ei, că unde e de lipsă să mergem noi. Întorcândusă el la noi, am stat în

    rânduri gata de plecat, în pòrtă sta străjerul (postul) și oficieri "Fröhlich și Iduhn, oficeri

    să sfătuia amândoi că încotro să o apucăm pe stradă, în sus sau în jos, eară noi stam pe

  • March 23, 2017 12:11:13 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Japoni neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

    pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Staiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea noastră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

    și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așeḑați ceialalți

    matrozi ău noștri, ce au părăsit mai înainte vaporul. Pe drum până la guartir

    ne tot salutau Japoni cu granate, de și era nòpte, totuși pare că știa că noi țineam calea pe aci

    că ne binecuvântau cu tunurile. Ajungând la guartir, lam aflat gol, matrozi noștri era

    duși pe dealul "Moltkeberg" ca să părască bateriea de acolo. În guartirul lor am stat cam un

    pătrar de oră, întraceasta vreme au mers oficeriul K. l. Kuhn. la nește oficeri germani ca să

    se sfătuiască cu ei, că unde e de lipsă să mergem noi. Întorcândusă el la noi, am stat în

    rânduri gata de plecat, în

  • March 23, 2017 12:06:42 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Japoni neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

    pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Staiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea noastră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

    și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așeḑați ceialalți

    matrozi ău noștri, ce au părăsit mai înainte vaporul. Pe drum până la guartir

    ne tot salutau Japoni cu granate, de și era nòpte, totuși pare că știa că noi țineam calea pe aci

    că ne binecuvântau cu tunurile. Ajungând la guartir, lam aflat gol, matrozi noștri era

    duși

  • March 23, 2017 12:03:26 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Japoni neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

    pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Staiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea noastră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

    și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așeḑați ceialalți

    ău noștri, ce au părăsit mai înainte vaporul. Pe drum până la guartir

    ne tot salutau Japoni cu granate, de și era n

    matrozi

  • March 23, 2017 11:54:23 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Japoni neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

    pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Staiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea noastră pe drum vedeam ici și côlea câte un chinez mort, sdrobit de granate. Sau

    și început să vedem lucruri grozave, noi țineam calea spre guartirul unde era așe

  • March 23, 2017 11:47:39 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Japoni neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo", au întrebat pe "Chafeur"; (șofer) pe cine aștepți Dneata? aceasta necunoscând

    pre comandant, îi răspunsă; pre Dnul comandant al vaporului S.M.S. Staiserin

    Elisabeth, atunci comandantul îi răspunse trist; da,da, Dta aștepți, dară numai pre fostul

    comandant al K. Elisabeth-ei, eu sunt acela ! și sau urcat în automobil. Mergând noi,

    înaintea noastră pe drum vedeam ici și c

  • March 23, 2017 11:39:40 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; "bilete de clasa I în paradis,

    cartea de visită la Sfântul Petru, și cartea de lucru la fabrica lui Lucifer, așa sunt tineri,

    de și eram în marginea mormântului totuși făceam mereu glume. Până ce neau binecuvântat

    preotul, și Japoni neau sfințit și neau binecuvântat, apoi neau împărtășit cu Sfintele

    granate și șrapnele, ca potire leau servit tunurile. Abea șau gătat preotul slujba, și

    cât ce am plecat de acolo, au și sosit trei granate, cheară în locul unde stătusem noi, și explodând,

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 òre au scufundat vaporul, eșind comandantul

    la țărmure, aci îl aștepta un automobil trimis de la gouvernerul pe sama lui. Eșind comandantul

    pe "Mollo"

  • March 23, 2017 11:39:15 Suiu Simina

    pe 

  • March 23, 2017 11:35:34 Suiu Simina

    au dărâmat tot drumul. Cam pe la 2 ore au scufundat vaporul, eșind comandantul pe "

  • March 23, 2017 11:27:23 Suiu Simina

    acesta neau binecuvântat, și neau prohodit de vii, noi toți aveam la mâna stângă

    legată o bucată de plef cu numele și locul de unde ne tragem cu care vom cădea să să știe

    că cine au fost. Pe aceste tăbliță leam numit noi matrozi; 

Description

Save description
  • 47.2921849||24.3973258||

    Năsăud/Naszód

    ||1
Location(s)
  • Story location Năsăud/Naszód

ID
6191 / 70216
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Biblioteca Judeteana Cluj
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

  • Naval Warfare

  • Prisoners of War

Notes and questions

Login to leave a note