Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 121

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

de unde să cumpărăm, căci chinezi pre unde am venit noi, nu mâncam altceva decât lacuste (cosași) fripți. Orcum vă spun drept, căci eu am fost

cel dintâi care am furat din perele chinezilor, dragi mei nu am avut încotro de

foame, pe bani nu au voit să ne vânză, acum ce am avut de făcut?, Eu am luat o pălărie plină, atunci chinezi au sărit asuprea mea să mă bată, dară

eu încă nu am fost înger în această undă, minten am scos cuțitul asupra

lor, dară nu mă voi lăsa să mă bată, căci în ajutor nu meau sărit nice un

neamțî, și dacă e tocmai vorba de ajutor, în periclu să știe românul și sângur ajutor, eu și sângur am isprăvit cu ei, căci văzîndu-mi chinezi cuțitul în mână sau molcomit. Sosind la mare, aci ne astepta două

vaporașe mici (Tender) Habicht și Falke, cu acestea am mers până

în Tsing-tau, aceasta zi au fost Duminecă în 6 Sept, pe la 11 ore noaptea

am sosit la țărmure (Malo) unde era legat vaporul nostru Kaiserin Elisabeth

aci am strigat trei ori „hura" pe aceasta au eşit comandantul de pe vapor

afară la noi, şi văzîndune, de bucurie au mai lăcrămat, acum au fost fericit că va fi din nou însoțit de matrozi săi. Urcândune pre vapor am

cinat, după aceea neam culcat care pe unde am putut, însă și țoluri

am avut puține, ne-am culcat câte 2-3 pe un țol. A doua zi Luni în 7

Sept. neam îmbrăcat din nou în haine de matroz, și am văḑut mai departe de muncă. De pe vapor sau dus tunuri și pe uscat; două buc. de calib.

15 cm L/40, două de calib. 7 cm L/18 și șasă de calib. 47 mm. L/44, nouă pre

vapor neau mai rămas; șasă tunuri de calib. 15 cm. L/35 și opt tunuri de

calibru 47 mm. L/44. Cam în 20-21 Septem. au mers trupa de matrozi de pe vapor pe

uscat, între care au mers și P. Frunza din Șanți. Orcum cu totul era gata pentru

Transcription history
  • March 23, 2017 21:54:06 Ancuta Zubascu

  • March 23, 2017 12:20:53 Ancuta Zubascu

    de unde să cumpărăm, căci chinezi pre unde am venit noi, nu mâncam altceva decât lacuste (cosași) fripți. Orcum vă spun drept, căci eu am fost cel dintâi care am furat din perele chinezilor, dragi mei nu am avut încotro de foame, pe bani nu au voit să ne vânză, acum ce am avut de făcut?, Eu am luat o pălărie plină, atunci chinezi au sărit asuprea mea să mă bată, dară eu încă nu am fost înger în această undă, minten am scos cuțitul asupra lor, doară nu mă voi lăsa să mă bată, căci în ajutor nu meau sărit nice un neamțî, și dacă e tocmai vorba de ajutor, în periclu să știe românul și sângur ajutor, eu și sângur am isprăvit cu ei, căci văzîndu-mi chinezi cuțitul în mână sau molcomit. Sosind la mare, aci ne astepta două vaporașe mici (Tender) Habicht și Falke, cu acestea am mers până în Tsing-tau, aceasta zi au fost Duminecă în 6 Sept, pe la 11 ore noaptea am sosit la țărmure (Malo) unde era legat vaporul nostru Kaiserin Elisabeth aci am strigat trei ori „hura" pe aceasta au eşit comandantul de pe vapor afară la noi, şi văzîndune, de bucurie au mai lăcrămat, acum au fost fericit că va fi din nou însoțit de matrozi săi. Urcândune pre vapor am cinat, după aceea neam culcat care pe unde am putut, însă și țoluri am avut puține, ne-am culcat câte 2-3 pe un țol. A doua zi Luni în 7 Sept. neam îmbrăcat din nou în haine de matroz, și am văḑut mai departe de muncă. De pe vapor sau dus tunuri și pe uscat; două buc. de calib. 15 cm L/40, două de calib. 7 cm L/18 și șasă de calib. 47 mm. L/44, nouă pre vapor neau mai rămas; șasă tunuri de calib. 15 cm. L/35 și opt tunuri de calibru 47 mm. L/44. Cam în 20-21 Septem. au mers trupa de matrozi de pe vapor pe uscat, între care au mers și P. Frunza din Șanți. Orcum cu totul era gata pentru

  • March 23, 2017 12:19:17 Ancuta Zubascu

    de unde să cumpărăm, căci chinezi pre unde am venit noi, nu mâncam altceva decât lacuste (cosași) fripți. Orcum vă spun drept, căci eu am fost cel dintâi care am furat din perele chinezilor, dragi mei nu am avut încotro de foame, pe bani nu au voit să ne vânză, acum ce am avut de făcut?, Eu am luat o pălărie plină, atunci chinezi au sărit asuprea mea să mă bată, dară eu încă nu am fost înger în această undă, minten am scos cuțitul asupra lor, doară nu mă voi lăsa să mă bată, căci în ajutor nu meau sărit nice un neamțî, și dacă e tocmai vorba de ajutor, în periclu să știe românul și sângur ajutor, eu și sângur am isprăvit cu ei, căci văzîndu-mi chinezi cuțitul în mână sau molcomit. Sosind la mare, aci ne astepta două vaporașe mici (Tender) Habicht și Falke, cu acestea am mers până în Tsing-tau, aceasta zi au fost Duminecă în 6 Sept, pe la 11 ore noaptea am sosit la țărmure (Malo) unde era legat vaporul nostru Kaiserin Elisabeth aci am strigat trei ori „hura" pe aceasta au eşit comandantul de pe vapor afară la noi, şi văzîndune, de bucurie au mai lăcrămat, acum au fost fericit că va fi din nou însoțit de matrozi săi. Urcândune pre vapor am cinat, după aceea neam culcat care pe unde am putut, însă și țoluri am avut puține, ne-am culcat câte 2-3 pe un țol. A doua zi Luni în 7 Sept. neam îmbrăcat din nou în haine de matroz, și am văḑut mai departe de muncă. De pe vapor sau dus tunuri și pe uscat; două buc. de calib. 15 cm L/40, două de calib. 7 cm L/18 și șasă de calib. 47 mm. L/44, nouă pre vapor neau mai rămas; șasă tunuri de calib. 15 cm. L/35 și opt tunuri de calibru 47 mm. L/44. Cam în 20-21 Septem. au mers trupa de matrozi de pe vapor pe uscat, între care au mers și P. Frunza din Șanți. Orcum cu totul era gata 

  • March 23, 2017 12:11:35 Ancuta Zubascu

    de unde să cumpărăm, căci chinezi pre unde am venit noi, nu mâncam altceva decât lacuste (cosași) fripți. Orcum vă spun drept, căci eu am fost cel dintâi care am furat din perele chinezilor, dragi mei nu am avut încotro de foame, pe bani nu au voit să ne vânză, acum ce am avut de făcut?, Eu am luat o pălărie plină, atunci chinezi au sărit asuprea mea să mă bată, dară eu încă nu am fost înger în această undă, minten am scos cuțitul asupra lor, doară nu mă voi lăsa să mă bată, căci în ajutor nu meau sărit nice un neamțî, și dacă e tocmai vorba de ajutor, în periclu să știe românul și sângur ajutor, eu și sângur am isprăvit cu ei, căci văzîndu-mi chinezi cuțitul în mână sau molcomit. Sosind la mare, aci ne astepta două vaporașe mici (Tender) Habicht și Falke, cu acestea am mers până în Tsing-tau, aceasta zi au fost Duminecă în 6 Sept, pe la 11 ore noaptea am sosit la țărmure (Malo) unde era legat vaporul nostru Kaiserin Elisabeth aci am strigat trei ori „hura" pe aceasta au eşit comandantul de pe vapor afară la noi, şi văzîndune, de bucurie au mai lăcrămat, acum au fost fericit că va fi din nou însoțit de matrozi săi. Urcândune pre vapor am cinat, după aceea neam culcat care pe unde am putut, însă și țoluri am avut puține, ne-am culcat câte 2-3 pe un țol. A doua zi Luni în 7 Sept. neam îmbrăcat din nou în haine de matroz, și am va

  • March 23, 2017 11:51:41 Ancuta Zubascu

    de unde să cumpărăm, căci chinezi pre unde am venit noi, nu mâncam altceva decât lacuste (cosași) fripți. Orcum vă spun drept, căci eu am fost cel dintâi care am furat din perele chinezilor, dragi mei nu am avut încotro de foame, pe bani nu au voit să ne vânză, acum ce am avut de făcut?, Eu am luat o pălărie plină, atunci chinezi au sărit asuprea mea să mă bată, dară eu încă nu am fost înger în această undă, minten am scos cuțitul asupra lor, doară nu mă voi lăsa să mă bată, căci în ajutor nu meau sărit nice un neamțî, și dacă e tocmai vorba de ajutor, în periclu să știe românul și sângur ajutor, eu și sângur am isprăvit cu ei, căci văzîndu-mi chinezi cuțitul în mână sau molcomit. Sosind la mare, aci ne astepta două vaporașe mici (Tender) Habicht și Falke, cu acestea am mers până în Tsing-tau, aceasta zi au fost Duminecă în 6 Sept, pe la 11 ore noaptea am sosit la țărmure (Malo) unde era legat vaporul nostru Kaiserin Elisabeth aci am strigat trei ori "hura" 

Description

Save description
  • 36.067108||120.382609||

    Tsing-tau

  • 47.2921849||24.3973258||

    Năsăud/Naszód

    ||1
Location(s)
  • Story location Năsăud/Naszód
  • Document location Tsing-tau

ID
6191 / 70196
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Biblioteca Judeteana Cluj
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

  • Naval Warfare

  • Prisoners of War

Notes and questions

Login to leave a note