Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 69

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

care să afle vre-o una, să fi fost mâncarea cât de gustoasă o lua și

o turna între lăturile râmătorilor,(a porcilor) și făcea iute câte o

păpăradă sau altceva mai iute. Dară eu și acasă cât am fost, și de

vedeam așa ceva în supă, nu ziceam nimica, ci mă sîleam  să o scot

afară ca mamuca  să nu dea de ea, ba de cumva punea samă, și mă întreba ,

ce ai aflat în zamă? și mă sîlea să-mi vadă în lingura mea, eu

atunci nice nu o aruncam din lingură, ci înghițeam supa cumuscă

cu tot , ca să mă liniștească sărmana mămuca că nu au fost nimica

în mâncare, și să mănânce cu pofta mai departe, așa sunt eu.

Și aci pre vapor acum, eu mâncam numai carne de cămilă golă fără

pâne, și îmbărbătam și pre alți de a mânca zicândule; =eu să știu

căci e chear de cal mort, și tot ași mancauo, luați și mâncați!

nu vă mai întreceți ca Dnișorele , pentru că soldatul nu e bine

să fie întrecut , grețos și rușinos, căci atunci rabdă multă fome.

Eu mulțumită lui Dzeu, că nu am fost nice odată așa grețos și rușinos, și

nice nu voi fi cât voi trăi pe pământ. Vineri în 5 Sept. am prins a se înora, un

vânt rece și aspru sau pornit să sufle, ceea ce pusă și oceanul în mișcare și valurile

au început să crească și să inspumege, încât se forma dealuri nu alta.

Vaporul nostru era aruncat în tote părțile printre valuri, ca și o nucă, câte

odată se arunca valurile în costele vaporului, de îl mai răsturnau, mergea

vaporul când pe apă, când pe subt apă, mai ales când veneau valuri dinainte,  

ridicau vaporul sus ca cum lar fi suit la noi preste Șomeș în vârful

dealului" Botoca", cară de acolo îl aruncau în gropă între valuri, cu atâta

putere, încât  tot trecea apa peste el, și noi jucam pe vapor ca grăunțele în ciur.

Transcription history
  • March 23, 2017 21:25:21 Irina Mastan

  • March 23, 2017 08:27:19 Croitoru Liliana

    care să afle vre-o una, să fi fost mâncarea cât de gustoasă o lua și o turna între lăturile râmătorilor,(a porcilor) și făcea iute câte o păpăradă sau altceva mai iute. Dară eu și acasă cât am fost, și de vedeam așa ceva în supă, nu ziceam nimica, ci mă sîleam  să o scot afară ca mamuca  să nu dea de ea, ba de cumva punea samă, și mă întreba , ce ai aflat în zamă? și mă sîlea să-mi vadă în lingura mea, eu atinci nice nu o aruncam din lingură, ci înghițeam supa cu tot, , ca să mă liniștească sărmana mămuca că nu au fost nimica în mâncare, și să mănânce cu pofta mai departe, așa sunt eu.

    Și aci pre vapor acum, eu mâncam numai carne de cămilă golă fără pâne, și îmbărbătam și pre alți de a mânca zicândule;=eu să știu căci e chear de cal mort, și tot ași mancauo, luați și mâncați! nu vă mai întreceți ca Dnișorele , pentru că soldatul nu e bine să fie întrecut , grețos și rușinos, căci atunci rabdă multă fome.

    Eu mulțumită lui Dzeu, că nu am fost nice odată așa grețos și rușinos, și nice nu voi fi cât voi trăi pe pământ. Vineri în 5 Sept. am prins a se înora, un vânt rece și aspru sau pornit să sufle, ceea ce pusă și oceanul în mișcare și valurileau început să crească și să inspumege, încât se forma dealuri nu alta.

    Vaporul nostru era aruncat în tote părțile printre valuri, ca și o nucă, câte odată se arunca valurile în costele vaporului, de îl mai răsturnau, mergea vaporul când pe apă, când pe subt apă, mai ales când veneau valuri dinainte,  ridicau vaporul sus ca cum lar fi suit la noi preste Șomeș în vârful dealului" Botoca", cară de acolo îl aruncau în gropă între valuri, cu atâta putere, încât  tot trecea apa peste el, și noi jucam pe vapor ca grăunțele în ciur.

Description

Save description
  • 47.2921849||24.3973258||

    Năsăud/Naszód

    ||1
Location(s)
  • Story location Năsăud/Naszód

ID
6191 / 70144
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Biblioteca Judeteana Cluj
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

  • Naval Warfare

  • Prisoners of War

Notes and questions

Login to leave a note