Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 60

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

32

lea nice nu voiesc ai vinde, ca să câștige și amărîți aceștia vreo câteva pa-

rale. Și drept au, așa vrea și Dzeu ca și alți să trăiască, și pe noi să ne scape

de aceasta muncă grea și murdară, căci acesta e cel mai greu lucru la ma-

-trozi. Așa și aici in Port-Said, societatea (firma) ne trimisă arabi spre a în-

cărca cărbuni, Maică sfântă: că urîți mai era și negri, toți era goli numai

cu încingători pe la brîu, însă cea mai mare parte nici încingători nu avea, ci

numai o ață ca, Rîpa” „dă-te golule după spate”. Răsărind sorele toți au

lăsat lucrul vreo 5 min. și îngenunchind toți care pe unde să afla și-au zis

rugăciunea de dimineață, căci mohamed-ani forte tare își țin religiunea

lor, mai ales egypteni, de cumva dau de vriun periclu, nui auzi altceva stri-

gând decât; „Allah” Allah” (Dzeu) La biserici in curti de regulă au fân-

tâni, spre ași spăla mânele și piciorele, așa le poruncește profetul lor Mo-

hamed;: tot credinciosul trăbuie să pașască curat în casa lui „Allah”

altmintrilea „Allah” nu le ascultă cucernicirea (rugăciunea) De aceea

toți trebuie să-și desculță încăltămintele piciorelor, ca să nu desfin-

țască (să intine, să spurce) biserica cu praful (colbul) străzi. In tim-

purile vechi sau inchinat și la animale egypteni; la taur, crocodil,

șerpe, mâță, (pisică) lup, s. a. un fel de paseri așa numită „Ibis” și

struțul, Astfel de animale dacă perea (murea) le inbalsama și le îngropa

in morminte de piatră, atari animale și paseri au aflat englezi in pă-

mântul Egyptului de câte 4-5 mi de ani înmormântate, tot in ace-

ea stare ca când le ingropase. Egypteni nu prețuesc mult viața lu-

mească, știind că e scurtă și trecătorie, ci mai mult preț pun pre cea

de veci, crezînd că după ce more omul, să deșteaptă în ceri in rai

Transcription history
  • March 22, 2017 20:51:09 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:44:25 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:43:35 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:42:13 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:39:25 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:37:45 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:35:48 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:34:44 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:33:56 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:32:53 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:32:04 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:30:59 Oana Stanescu

  • March 22, 2017 20:29:58 Oana Stanescu

    32

    lea nice nu voiesc ai vinde, ca să câștige și amărîți aceștia vreo câteva pa-

    rale. Și drept au, așa vrea și Dzeu ca și alți să trăiască, și pe noi să ne scape

    de aceasta muncă grea și murdară, căci acesta e cel mai greu lucru la ma-

    -trozi. Așa și aici in Port-Said, societatea (firma) ne trimisă arabi spre a în-

    cărca cărbuni, Maică sfântă: că urîți mai era și negri, toți era goli numai

  • March 22, 2017 20:29:07 Oana Stanescu

    32

    lea nice nu voiesc ai vinde, ca să câștige și amărîți aceștia vreo câteva pa-

    rale. Și drept au, așa vrea și Dzeu ca și alți să trăiască, și pe noi să ne scape

    de aceasta muncă grea și murdară, căci acesta e cel mai greu lucru la ma-

    -trozi. Așa și aici in Port-Said, societatea (firma) ne trimisă arabi spre a în-

  • March 22, 2017 20:27:56 Oana Stanescu

    32

    lea nice nu voiesc ai vinde, ca să câștige și amărîți aceștia vreo câteva pa-

    rale. Și drept au, așa vrea și Dzeu ca și alți să trăiască, și pe noi să ne scape

    de aceasta muncă grea și murdară, căci acesta e cel mai greu lucru la ma-

  • March 22, 2017 20:27:17 Oana Stanescu

    32

    lea nice nu voiesc ai vinde, ca să câștige și amărîți aceștia vreo câteva pa-

    rale. Și drept au, așa vrea și Dzeu ca și alți să trăiască, și pe noi să ne scape

  • March 22, 2017 20:26:23 Oana Stanescu

    32

    lea nice nu voiesc ai vinde, ca să câștige și amărîți aceștia vreo câteva pa-

Description

Save description
  • 47.2921849||24.3973258||

    Năsăud/Naszód

    ||1
Location(s)
  • Story location Năsăud/Naszód

ID
6191 / 70135
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Biblioteca Judeteana Cluj
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

  • Naval Warfare

  • Prisoners of War

Notes and questions

Login to leave a note