Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 22

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

13

tot rămânea după căruţă, şi îmi făceam multe gânduri in mine.

La vama din sus au oprit tătuca caii, eară mam coborât, şi mam

dus la Funer István ca să-l trezesc, şi să plecăm la Bistriţă, intrând

in casă lam aflat treaz, apoi luânduşi şi el rămas bun de la ai săi

am plecat spre căruţă, eară sosind neam urcat sus; el cu tătuca

dinainte eară eu cu mămuca am rămas din dărăpt. Ajungând

la capătul satului la crucea din balte, miam făcut semnul sfintei

cruci şi aşa am plecat tot mai iute înainte. Pe drum mergând am

 desen pictorat de Dumitru Nistor in Aonogahara Japania 1918 7/VI

Locul naşterei mele  (în comuna Năseud)

„Vatra părințască”

tot povestit cu biata mămucă, şi am mângăiato. Sărmana mămucă cât

de domolită mai era, pare că acum o văd, îmi tot zicea; dragu mămuchi

fi bun nu mă uita şi îmi scrie, căci eu ori de ce ţa fi folos şi lipsă ţoi

trimete. Aşa am tot mers cu căruţa înainte, trecând prin satele următóre;

Rebrişóra, Vărarea (Nepos) Pintic, şi Aldrof. La 8 ore înainte de

ameadi am sosit în Bistriţă. Poposind la vama din sus, tătuca au

Transcription history
  • March 24, 2017 12:02:08 Anca Docolin

  • March 24, 2017 11:13:25 Raluca Man

    13

    tot rămânea după căruţă, şi îmi făceam multe gânduri in mine. La vama din sus au oprit tătuca caii, eară mam coborât, şi mam dus la Funer Istvan ca să-l trezesc, şi să plecăm la Bistriţă, intrând in casă lam aflat treaz, apoi luânduşi şi el rămas bun de la ai săi am plecat spre căruţă, eară sosind neam urcat sus; el cu tătuca dinainte eară eu cu mămuca am rămas din dărăpt. Ajungând la capătul satului la crucea din balte, miam făcut semnul sfintei cruci şi aşa am plecat tot mai iute înainte. Pe drum mergând am

     desen pictorat de Dumitru Nistor in Aonogahara Japania 1918 7/VI

    Locul naşterei mele  (în comuna Năseud)

    „Vatra părințască”

    tot povestit cu biata mămucă, şi am mângăiato. Sărmana mămucă cât de domolită mai era, pare că acum o văd, îmi tot zicea; dragu mămuchi fi bun nu mă uita şi îmi scrie, căci eu ori de ce ţa fi folos şi lipsă ţoi trimete. Aşa am tot mers cu căruţa înainte, trecând prin satele următore; Rebrişora, Vărarea (Nepos) Pintic, şi Aldrof. La 8 ore înainte de ameadi am sosit în Bistriţă. Poposind la vama din sus, tătuca au

  • March 23, 2017 12:24:07 Raluca Man

    13

    tot rămânea după căruţă, şi îmi făceam multe gânduri n mine. La vama din sus au oprit tătuca caii, eară mam coborât, şi mam dus la Funer Istvan ca să-l trezesc, şi să plecăm la Bistriţă, intrând in casă lam aflat treaz, apoi luânduşi şi el rămas bun de la ai săi am plecat spre căruţă, eară sosind neam urcat sus; el cu tătuca dinainte eară eu cu mămuca am rămas din dărăpt. Ajungând la capătul satului la crucea din balte, miam făcut semnul sfintei cruci şi aşa am plecat tot mai iute înainte.

     ... desen: pictorat de Dumitru Nistor in Aonogahara Japania 1918 7/VI

    Locul naşterei mele  (în comuna Năseud)

    „Vatra părințască”

    Pe drum mergând am tot povestit cu biata mămucă, şi am mangâiato. Sărmana mămucă cât de domolită mai era, pare că acum o văd, îmi tot zicea; dragu mămuchi fi bun nu mă uita şi îmi scrie, căci eu ori de ce ţa fi folos şi lipsă ţoi trimete. Aşa am tot mers cu căruţa înainte, trecând prin satele următore; Rebrişora, Vărarea (Nepos) Pintic, şi Aldrof. La 8 ore înainte de ameadi am sosit la Bistriţă. Poposind la vama din sus, tătuca au

  • March 22, 2017 07:42:04 Aurelia Mircescu

    tot rămânera după căruţă, şi îmi făceam multe gânduri în mine. La vama din sus au oprit tătuca caii, eară mam coborât, şi mam dus la Funer Istvan ca sa-l trezesc, şi să plecâm la Bistriţă, intrând in casă lam aflat treaz, apoi luânduşi şi el rămas bun de la ai săi am plecat spre căruţă, eară sosond neam urcat sus; el cu tătuca dinainte eară eu cu mămuca am rămas dindărăpt. Ajungând la capătul satului la crucea din baltă, miam făcut semnul sfintei cruci şi aşa am plecat tot mai iute înainte.

    Locul naşterei mele  (în comuna Năseud)

    "Vatra părintească"

    Pe drum mergând am tot povestit cu biata mămucă, şi am mangâiato. Sărmana mămucă cât de domolită mai era, pare că acum o văd, îmi tot zicea; dragu mămuchi fi bun nu mă uita şi îmi scrie, căci eu ori de ce ţa fi de folos şi lipsă ţoi trimite. Aşa am tot mers cu căruţa înainte, trecând prin satele următore; Rebrişora, Vărarea (Nepos) Pintic, şi Aldrof. La 8 ore înainte de ameadi am sosit la Bistriţă. Poposind la vama din sus, tătuca au

  • March 22, 2017 07:35:58 Aurelia Mircescu

    tot rămânera după căruţă, şi îmi făceam multe gânduri în mine. La vama din sus au oprit tătuca caii, eară mam coborât, şi mam dus la Funer Istvan ca sa-l trezesc, şi să plecâm la Bistriţa; intrând in casă lam aflat treaz, apoi luânduşi şi el rămas bun de la ai săi am plecat spre căruţă, eară sosond neam urcat sus; el cu tătuca dinainte eară eu cu mămuca am rămas dindărăpt. Ajungând la capătul satului la crucea din baltă, miam făcut semnul sfintei cruci şi aşa am plecat tot mai iute înainte. Pe drum mergând am tot povestit cu biata mămucă, şi am mangâiato. Sărmana mămucă cât de domolită mai era, pare că acum o văd, îmi tot zicea; dragu mămuchi fi bun nu mă uita şi îmi scrie, căci eu ori de ce ţa fi de folos şi lipsă ţoi trimite. Aşa am tot mers cu căruţa înainte, trecând prin satele următore; Rebrişora,

Description

Save description
  • 47.2921849||24.3973258||

    Năsăud/Naszód

    ||1
Location(s)
  • Story location Năsăud/Naszód

ID
6191 / 70091
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Biblioteca Judeteana Cluj
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

  • Naval Warfare

  • Prisoners of War

Notes and questions

Login to leave a note